Mihai Petre trăiește periculos pentru un profesor de dans! Unde se află vedeta acum?

La cei 40 de ani pe care îi are se poate spune despre Mihai Petre, care revine de săptămâna aceasta în juriul concursului TV din care face parte, că trăiește pe muchie de cuţit având cele mai periculoase pasiuni. Motociclismul şi sporturile de iarnă sunt două dintre acestea iar noi am stat de vorbă cu el și am aflat cateva dintre secretele acestuia.

Mihai Petre și-a închis afacerea pe care o avea din cauza corona virusului

Unul dintre cei mai îndrăgiți coregrafi și jurați de emisiuni de televiziune este Mihai Petre, care la 40 de ani a reușit să facă multe în viață. De exemplu, în afară de faptul că a fost actor în câteva seriale de televiziune și a participat la mai multe emisiuni, are și o sala de dans, unde preda. Tabu îți spune în continuare în exclusiviatate ce a făcut cu sala și ce proiecte i s-au anulat artistului.

Juratul Mihai Petre înlocuit cu actrița Alexandra Dinu

Veste neașteptată pentru unul dintre cel mai cunoscut coregrafi și dansatori de la noi. Îndrăgitul Mihai Petre nu va mai face parte din jurații emisiunii de talente, fiind înlocuit cu Alexandra Dinu. Astfel că Andra, Andi Moisescu și Florin Călinescu au o nouă colegă. Ce spune acesta aflați în continuare.

Ce spune Mihai Petre despre înlocuirea sa cu Alexandra Dinu

Cunoscutul coregraf și antrenor de dans a anunțat că nu va mai face parte din juriul acestui sezon al emisiunii "Românii au talent" care se filmează acum prin țară. Mihai Petre va fi înlocuit cu Alexandra Dinu și bărbatul a anunțat și el pe pagină sa de socializare de acest lucru.

Ce face Mihai Petre după ce a fost nevoit să renunțe la TV

În urmă cu câteva zile coregraful Mihai Petre anunța că nu mai face parte din juriul unui concurs televizat de talente și că va fi înlocuit cu Alexandra Dinu. Însă coregraful are planuri mari și nu vrea să renunțe la televiziune și își dorește un nou proiect de emisiune la fel de tare ca cel anterior.